ACS Gloria Berevoești

miercuri, 29 august 2018

Alin Durdun: ”Obiectivul echipei este clasarea pe unul dintre primele trei locuri”


În pauza competițională la Gloria Berevoești au intervenit multe modificări în ceea ce privește lotul de jucători, iar la nivel de conducere, lângă Alin Durdun a fost adus ca secund un alt fost fotbalist cu experiență, Liviu Hapaină.Team-manager este Daniel Gheorghe, omul care are în palmares două promovări în Liga a III-a cu CS Rucăr și Muscelul Câmpulung. Pentru acest sezon, antrenorul Alin Durdun va avea o misiune dificilă, mai ales că obiectivul echipe, declarat chiar de acesta, este clasarea pe podiumul de premiere!

marți, 28 august 2018

GLORIA BEREVOEȘTI - AS BĂICULEȘTI 4-3


Au marcat: Al. Bălașa (6 și 67), Ciocoiu (20), Turnescu (69) / Ovidiu Cataramă (73p și 85), Cotun (90+1).
GLORIA: Ghiță - Iordache, A.Dumitru, Plecanciuc, Heroiu -  Matei, Bălașa, Moroe, Băbuș - Turnescu - Ciocoiu. Antrenori: Alin Durdun și Liviu Hapaină. Pe foaie: Hoaghea - Craioveanu, Ov.Constantinescu, Prunoiu, Mălureanu, Dumitrescu și Popa.
AS BĂICULEȘTI: Zlotea - Oprea, Gh.Ionescu, Mateescu, Neguț, Cataramă, Cotun, Bărbulescu, Baciu, C.Mihai, Necșoiu. Antrenor: Cornel Oprea. Pe foaie: Badea - L.Bănică, Baca, Gadoiu și Fl.Călin.
ARBITRI: Dragoș Drăghici - Cristian Cosmescu și Răyvan Brătulescu (toți din Pitești)
OBSERVATOR: Elena Mușetoiu (Câmpulung)

Zona Muscel este tot mai săracă atunci când vine vorba de fotbal. La nivelul Diviziei D, spre exemplu, mai evoluează doar Gloria Berevoești, asta după ce ACS Inter Câmpulung a fost desființată de autoritățile locale, iar CS Rucăr s-a înscris, ca și sezonul trecut, în Campionatul Județean.

Gloria Berevoești a jucat duminică pe teren propriu în prima etapă a noului sezon și a primit vizita nou-promovatei AS Băiculești. A fost un meci cu 7 goluri, unele dintre ele de-a dreptul spectaculoase, care să-i bucure pe cei prezenți în tribune, fie că ne referim la suporterii gazdelor, fie la cei care i-au însoțit pe oaspeți. A fost 2-0 la pauză și 4-0 pentru Gloria Berevoești în minutul 69, astfel că meciul curgea spre o victorie categorică a echipei antrenată de Alin Durdun și Liviu Hapaină. Finalul a fost, însă, unul total neașteptat. Poate și pe fondul schimbărilor și al relaxării echipei gazdă, oaspeții au redus mai întâi din handicap, din lovitură de la 11m, iar în ultimele minute au mai înscris de alte două ori ajungând la un singur gol diferență și cu trei minute la dispoziție pentru a răsturna situația din teren. S-a terminat în cele din urmă 4-3 pentru Gloria Berevoești, la finalul unui joc care a mulțumit ambele tabere.

vineri, 24 august 2018

Gloria Bereviești a transferat un jucător născut în Câmpulung Moldovenesc, cu multe meciuri disputate în Liga a II-a! A jucat, printre altele, la Petrolul Ploiești

Team-managerul Daniel Gheorghe a anunțat un transfer de senzație pentru Gloria Berevoești! Este vorba despre fundașul central FLORIN PLECANCIUC, jucător cu multe prezențe în eșalonul doi al fotbalului românesc. Acesta a fost convins să revină pe teren după ce în 2015 a renunțat să mai joace fotbal. ”Până la urmă s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. La început nu mi-a fost ușor, acum am un serviciu stabil ca orice om normal. Lucrez la un birou în vânzări. Nu mai am parte de stres. Știu că vine data de 15 a lunii și-mi intră banii pe card” - a declarat acesta, la începutul anului 2016, pentru Monitorul de Suceava.
Născut în 1988 la Câmpulung Moldovenesc, Plecanciuc a jucat printre altele, pentru Cetate Suceava, Rapid CFR Suceava, CSM Reșița, Petrolul Ploiești (echipă cu care a și promovat în Liga I), CSM Rm.Vâlcea și FC Argeș 1953. Pe când evolua în liga secundă a marcat în poarta reprezentantelor județului Argeș, în acest eșalon: FC Argeș și CS Mioveni.
 Rememorând întreaga sa carieră de fotbalist, Florin a recunoscut că cel mai bine s-a simțit în perioada în care a evoluat la Petrolul Ploiești. ”În acea perioadă m-am simțit cu adevărat fotbalist. Am trăit o mare satisfacție la finalul sezonului 2010-2011 , când am reușit să pun umărul la promovarea echipei în primul eșalon. Era o atmosferă de vis, m-am simțit copleșit de dragoste fanilor”.  Team-managerul Daniel Gheorghe a mai reușit alte două transferuri: Toni Prunoiu (mijlocaș central) și Eusebiu Diaconu (portar). Acestora li se va alătura antrenorul Liviu Hapaină, convins să facă parte din staff-ul tehnic, alături de Alin Durdun și Florin Ceapraz.

marți, 21 august 2018

Gloria Berevoești va juca primul meci acasă, duminică, 26 august, de la ora 11.00

Odată cu stabilirea componenței seriei, la sediul AJF Argeș a avut loc și stabilirea țintarului pentru sezonul 2018-2019. Echipa noastră va juca primul meci pe teren propriu cu nou-promovata AS Băiculești, meciul urmând să se dispute duminică, 26 august, de la ora 11.00, pe stadionul ”Central”. Vă prezentăm tabloul complet al rundei de debut în Divizia D:
ACS Gloria Berevoești - AS Băiculești 
Juventus 1992 Bascov - AS Poiana Lacului 
CS Mioveni II - CSC Suseni 
Real Bradu - ACS Costești 
Voința Budeasa - Viitorul Ștefănești 
Basarabi Curtea de Argeș - AS Colibași 
Victoria Buzoești - DLR Pitești 
Sporting Pitești va sta.

GLORIA BEREVOEȘTI, trei meciuri ”la rând” pe teren propriu

 Privind țintarul pentru acest sezon, curios este faptul că echipa noastră va juca în tur 3 meciuri consecutive pe teren propriu, în etapele 9, 10 și 12 și asta pentru că în etapa cu numărul 11 GLORIA va sta, ca urmare a faptului că seria are un număr impar de echipe.
În retur, însă, elevii antrenorului Alin Durdun vor juca trei etape consecutiv, în deplasare (24, 25 și 27, iar în etapa 26 vor sta!

S-a stabilit componența Ligii a IV-a (Divizia D) pentru acest sezon

La sediul Asociației Județene de Fotbal Argeș s-a stabilit marți după-amiază componența LIGII A IV-A la fotbal pentru sezonul 2018-2019 și totodată s-a stabilit țintarului competițional. S-au înscris pentru această ediție de campionat 15 echipe, printre care și GLORIA BEREVOEȘTI, iar față de sezonul precedent, noutățile se numesc Juventus 1992 Bascov, AS Băiculești, ACS Costești și Voința Budeasa. Olimpia Suseni și-a schimbat numele în CSC Suseni.
  La capitolul ”absențe”, față de sezonul trecut, lipsesc 5 echipe: ACS Unirea Bascov - formație care a promovat și va evolua în Liga a III-a, Atletic Bradu II, CS Albota, AS Micești și ACS Inter Câmpulung, aceasta din urmă fiind desființată în această pauză competițională. CS Mioveni 3 a devenit CS Mioveni 2.
 Cele 15 echipe care vor evolua în Liga a IV-a, sezonul 2018-2019: ACS Gloria Berevoești, AS Băiculești, Juventus 1992 Bascov, AS Poiana Lacului , CS Mioveni II, CSC Suseni, Real Bradu, ACS Costești, Voința Budeasa, Viitorul Ștefănești, Basarabi Curtea de Argeș, AS Colibași, Victoria Buzoești, DLR Pitești și Sporting Pitești.

7 jucători noi în lotul echipei Gloria Berevoești

Cu cinci zile înaintea primului meci oficial din acest sezon, team-managerul formației Gloria Berevoești, Daniel Gheorghe, a anunțat 7 transferuri înregistrate marți la Asociația Județeană de Fotbal Argeș:
Costin GHIȚĂ - portar;
Roberto PODEA - fundaș central;
Marius BRĂTULESCU - mijlocaș defensiv;
Ovidiu CONSTANTINESCU -mijlocaș;
Valentin MOROE - mijlocaș;
Alexandru POPESCU (foto) - atacant;
Răzvan BĂBUȘ - atacant.
Toți acești jucători au evoluat sezonul trecut la ACS Inter Câmpulung, echipă care s-a desființat în această vară.
 Miercuri se încearcă transferul altor doi jucători, un portar și un atacant.
Alex Popescu, în perioada în care evolua pentru ACS Inter Câmpulung